Ce mai fac cei de la ȘEZI? Tot lucruri faine, firește!

Tinerii de la ȘEZI au fost tare ocupați iarna aceasta. Au lucrat la o colecție nouă de mobilier, cu piese ceva mai mari decât cele făcute până acum, dar care le poartă semnătura inconfundabilă. Unul dintre cele mai solicitante proiecte din ultimul timp a fost realizarea mobilierului pentru un apartament din Cluj. Aici au colaborat cu o firmă locală de design interior şi anume Spectroom. Locuinţa, într-un complex rezidențial nou, este aerisită şi cochetă, cu linii simple, dar elegante. Octavia şi Lucian s-au ocupat de realizarea pieselor, după randările designerului Andra Căpitanu-Haţegan.

 „A fost o experienţă nouă. Nu am mai lucrat până acum după schiţe făcute dinainte de altcineva”, povesteşte Octavia. „Proprietara apartamentului şi-a dorit piese de mobilier cu linii cât mai simple, dar care să aibă totuşi personalitate. În dormitor, avem un pat cu o tăblie mare, de aproape 3 m, cu două noptiere încorporate şi o comodă cu un cadru metalic. Piesele sunt din molid, un lemn mult mai ușor decât cel de stejar, de exemplu. Au fost mai simplu de transportat pe scări”.

A, și dacă husa pentru saltea ți-a atras privirea, e firesc! Și mie mi s-a întâmplat la fel! Imprimeurile sunt inspirate din cartea ”Cusături Românești”, iar cei de la ȘEZI sunt în discuții cu diferite firme de profil să realizeze cuverturi sau lenjerii cu astfel de modele.

Patul este piesa cea mai voluminoasă și a încăput cu greu pe ușă. Tăblia din lemn masiv, cu două noptiere încorporate, acoperă tot peretele și a fost decorată discret cu forme geometrice. Fiind vorba de un apartament, organizarea spațiului a jucat un rol esențial, tocmai de aceea patul a fost prevăzut cu sertare pentru depozitarea pernelor și lenjeriilor.

Octavia și Lucian au folosit sisteme de închidere silențioasă pentru a face accesul cât mai facil. Și în cazul noptierelor, mânerele au fost eliminate, optându-se, în schimb, pentru niște mânere ascunse, ca niște buzunare, în partea de sus a sertarului.

”Am încorporat aceste accesorii ingenioase care sunt și ceva mai scumpe. De exemplu, majoritatea sertarelor se închid singure, silențios. Apartamentul este un mix de modern și tradițional. În toate lucrările noastre am folosit simboluri vechi, românești și, bineînțeles, am încercat și aici să dăm o amprentă personală spațiului”, spune Octavia.

 

Proiectul este încă în desfășurare, dar promit să te țin la curent și să revin cu update-uri pe măsură ce lucrurile evoluează. De exemplu, în momentul de față se lucrează la corpurile din living, realizate tot din molid.

Mi-a plăcut tare mult și raftul de condimente, încorporat într-o mobilă de bucătărie. O măsuță cu picioarele oblice, crestată, pictată și cusută cu ață prin lemn este piesa care completează setul.

”Avem colaboratorii noștri care ne ajută, mai ales când este vorba de piese mari. Arsân Dorel și Tomuș Ion au contribuit cu manopera în cadrul proiectelor noastre, iar pe partea de rezistență am învățat multe de la Stoian Ioan. E un proces complicat, chiar dacă pare simplu. Începând de la creație, concept, până la realizare. Asta înseamnă produs finit. De obiectele mici, măsuțe, scaune, noptiere ne ocupăm singuri, în atelierul nostru”, spune Octavia.

Un alt proiect de suflet este în satul Băbuțiu, în comuna Vultureni din județul Cluj. Aici au avut de realizat două mese, doisprezece scaune, patru bănci, un gărduleț de jur împrejurul foișorului, dulapuri de chiuvete și oglinzi crestate în baie. Comunitatea se numește Colina Nouă, fiind, de fapt, o fermă organică de legume.

Pe cei de la ȘEZI îi poți găsi pe site-ul www.sezi.ro, pe Facebook și, de curând, pe Instagram.

Articole asemănătoare

Ceramica la rang de artă, în viziunea atelierului ... Andreea Lăzărescu și Tiberiu Dăncilă începeau să scrie, în 2009, primele pagini din povestea Ceramic Sparrow, atelierul lor de design și producție cer...
I’m cotton you: Materiale naturale, pentru u... Când decizi să îți amenajezi casa, pe cont propriu, fără să apelezi la serviciile unui specialist, ai de trecut, vrând-nevrând, de niște hopuri pe car...
Corpuri de iluminat cu design minimalist, create d... Am văzut prima dată lămpile avangardiste create de arhitectele Maria Sgîrcea și Alexandra Spiridon în prezentarea târgului Made in ro, din 2015. De fa...
Designerul Larisa Lazea te învață cum să îți amena... Decorarea casei cu ajutorul unui profesionist nu trebuie să fie un lux, e de părere designerul Larisa Lazea, dând drept exemplu mansarda părintească p...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *