Idei creative de furat pentru acasă de la designerii români

Vreau să-ți prezint astăzi câteva soluții creative la care au apelat designerii români în încercarea firească de a plusa la capitolul autenticitate. Vorbim de obiecte care se pretează pentru mici proiecte DIY, așa că sunt convinsă că poți ”fura” câteva idei pentru acasă. De la bicicleta folosită în baie, pe post de suport de lavoar, până la ramele de oglinzi confecționate din crenguțe de copac sau sfoară, ai, cu siguranță, de unde să te inspiri. Dar  hai mai bine să îți prezint câteva exemple concrete și-ai să vezi ce simplu e să îți transformi casa în ”acasă”!

Covata bunicii, transformată în … corp de iluminat

Alina Alexe de la Decoraktiva a avut ideea de a folosi căpisterea de lemn în care se frământa cândva pâinea de casă, într-o lustră de toată frumusețea. Covata este, de fapt, baza corpului de iluminat și este prinsă de tavan prin frânghii. Abajururile clasice asigură partea funcțională, dar, desigur, asocierea de elemente face toți banii. Corpul de iluminat este poziționat deasupra mesei și se încadrează la fix în interiorul cu influențe etnice, gândit de designer.

Inspirație din natură

Natura este o temă îndrăgită de designerii români, iar asta se vede în multe dintre proiectele pe care le semnează. Folosirea lemnului sau a plantelor în amenajările interioare reprezintă o modalitate simplă de a aduce prospețimea naturii în interior. Câteva crenguțe de copac, ingenios puse în valoare, sunt suficiente pentru a sugera legătura cu mediul înconjurător, mai ales dacă vorbim de apartamentele de bloc. De exemplu, în amenajarea din București semnată de Slender Tree și MDk2 Studio, lemnul este elementul principal.  În cazul mobilierului ai nevoie de un specialist priceput, însă mărunțișurile cred că pot fi reproduse, cu uneltele potrivite. Pentru noptiera suspendată, nu-ți trebuie altceva decât o frânghie groasă și câteva crenguțe tăiate la aceeași dimensiune, iar pentru obiectele decorative din living, acele tablouri inedite, ai nevoie de câteva rame de lemn și, din nou, de crenguțe uscate.

Personalizarea obiectelor pe care le ai deja

O lecție de învățat, de la designeri, în general, este aceea de a da o nouă identitate obiectelor sau pieselor de mobilier de serie. Cu puțină creativitate, o oglindă banală poate fi transformată într-o piesă statement. Accesorizează rama oglinzii cu frânghie sau cu crenguțe de copac în funcție de tematica amenajării și îți garantez că îndrăzneala ta nu va trece neobservată.

Designer Cristina Bordoiu – Casa cu povești, Arad

Val Decor, apartament București

Faină de tot mi s-a părut și ideea celor de la Val Decor de a transforma o scoarță tradițională veche în ramă pentru oglinda de podea sau în ușă pentru dulapul din hol.

Reciclare creativă

Din categoria upcycling, mai am câteva exemple simpatice: roți de bicicletă pe post de obiecte decorative sau ceșcuțe de cafea transformate în corpuri de iluminat. Dovadă că totul se poate când îți lași imaginația să funcționeze liber.

Bineînțeles, simpatică este și ideea a folosi o bicicletă veche ca suport pentru chiuveta din baie. Prosoapele sunt depozitate, ingenios, în coșul metalic.

Sper să te inspire ideile prezentate. Ce zici? Ai pune ceva în aplicare?

Articole asemănătoare

Când afară e prea cald, creează înăuntru. 5 idei D... Chiar dacă uneori căldura ne topește pe toți, vara este întotdeauna un anotimp plin de bucurie și distracție. Așadar, zilele toride când stăm înăuntru...
Obloanele de interior: cum le integrezi in amenaja... Folosite, de obicei, pentru a proteja ferestrele de vremea capricioasa sau pentru a tine la departare privirile curiosilor, obloanele din  lemn pot sc...
Idei pentru Craciun care nu te vor duce la falimen... Nu stiu cum e pentru voi perioada asta, dar pentru mine, decembrie este, de departe, cea mai frumoasa luna a anului.  Asta se datoreaza, in mare parte...
Cum decorăm spațiul de deasupra patului Astăzi vreau să îți vorbesc despre amenajarea dormitorului, mai exact despre peretele pe care este așezat patul. Ai văzut că de multe ori spațiul acel...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *