Renovare spectaculoasă în Spania! O veche fermă a devenit o încântătoare casă de vacanță

Pentru iubitorii de natură nimic nu este mai relaxant decât două-trei zile de vacanţă petrecute undeva la o fermă, departe de lumea agitată a oraşului. Ambientul rustic al încăperilor şi măreţia naturii nu au cum să nu impresioneze. Undeva foarte aproape de Sepulveda (Spania), în decorul magnific al Parcului Naţional „Las Hoces del río Duraton”, casele din piatră şi lemn ale localnicilor par desprinse din aventurile lui Don Quijote. Vara, străduțele întortocheate de piatră sunt înmiresmate de parfumul florilor ce răzbate din curțile  cochete ale micuței așezări. Casele sunt foarte primitoare și se remarcă printr-o simplitate aproape perfectă. Este și cazul acestei ferme de al cărui design interior s-au ocupat îndeaproape Lola Rodríguez și Eugenia Mateos. Fără a ignora micile detalii decorative sau amintirile adunate din călătoriile în afara țării,  cei doi designeri nu au uitat să dea o amprentă locală asupra casei. Nici nu e de mirare că lemnul și piatra sunt elementele de bază ale construcției. Apoi, s-a optat foarte mult pe țesăturile în culori calde care înveselesc încăperile.

Fabrika de Case - Casa in Spania

Renovarea casei a fost o adevărată provocare. Proprietarul și-a dorit de la bun început o fermă în stil rustic, care să se încadreze în specificul zonei, fără a face totuși rabat de la confort. S-au folosit materiale naturale și un amestec de nuanțe în care totuși albul este predominant. Petele de culoare sunt date de accesorii, imprimeurile îndrăznețe și de piesele cu aer retro. Și pentru că iernile sunt destul de reci în zonă, notele calde sunt date de mobilierul din lemn masiv, de covoarele care acoperă podeaua, pernele și, desigur, păturile tricotate.

Fabrika de Case - Casa in Spania

În reabilitarea casei au existat două tendințe opuse. Dacă la parter s-a optat pentru spații ample, deschise, la etaj, din contră, compartimentarea aduce un plus de intimitate, ce-i drept dormitoarele fiind destul de spațioase, fiecare cu baie integrată. Originalele tavane înclinate, lemnul de esență tare și grinzile expuse imprimă, la rândul lor, o personalitate foarte puternică dormitoarelor. Foarte mult mi-au plăcut ferestrele din tavan care permit luminii naturale să inunde camera.

Fabrika de Case - Casa in SpaniaExistența unei varietăți atât de mari a materialelor și finisajelor impunea totuși o armonizare în privința culorilor. Alegerea unui ton clar și blând folosit ca bază este o mișcare foarte înțeleaptă care pune în evidență petele de culoare.

Fabrika de Case - Casa in Spania

S-a renunțat la împărțirea originală a camerelor. Multe ziduri au dispărut pentru a câștiga cât mai mult spațiu, pentru a da senzația de amplitudine și a lăsa cât mai multă lumină să pătrundă în casă. Una din piesele de rezistență ale fermei este șemineul din piatră care oferă atâta căldură și confort pe timpul iernilor friguroase din această zonă.

Fabrika de Case - Casa in Spania

În camera de zi s-a optat pentru o combinație cromatică de alb și roșu. De altfel, culoarea alb are rolul de a da luminozitate, predominând în țesături, accesorii și chiar în grinzile expuse de pe tavan. Fiecare colțișor este atent gândit. Nu lipsesc spațiile de lucru integrate și rafturile etajate pe care au fost așezate cărțile.

Fabrika de Case - Casa in Spania

În ciuda modificărilor aduse, s-au păstrat zidurile de piatră, pardoselile din teracotă și ferestrele cu obloane din lemn masiv, ce permit razelor de soare să scalde în lumină naturală diningul.

Fabrika de Case - Casa in Spania

Fabrika de Case - Casa in SpaniaBucătăria îmbină într-un mod foarte plăcut elementele tradiționale cu aparatura modernă specifică secolului XXI. Așadar, mobila și dulapurile din lemn se găsesc laolaltă cu electrocasnicele de ultimă generație. Bufetul, scaunele mari și fața de masă în carouri sunt tipice mediului rural.

Fabrika de Case - Casa in Spania

Fabrika de Case - Casa in SpaniaFabrika de Case - Casa in SpaniaDormitoarele copiilor sunt la mansardă, acolo ideea de a instala ferestre în tavan a schimbat cu totul arhitectura camerelor care acum sunt mult mai luminoase. În dormitorul matrimonial, culorile și imprimeurile decorative dau senzația de căldură și relaxare.

Fabrika de Case - Casa in SpaniaFabrika de Case - Casa in SpaniaMi Casa Revista

Articole asemănătoare

Patru ani au durat renovarile casei, dar asteptare... A fost nevoie de patru ani de muncă pentru a-i reda batranei case frumusetea de odinioara. Cladirea datand din secolul al XVI-lea era o simpla ruina, ...
Cabană rustică, desprinsă parcă din filmele wester...   O cabană în mijlocul sălbăticiei a fost dintotdeauna visul lor. Își doreau nespus un refugiu de munte rustic în care să se simtă bine alături ...
Casa veche, cu un interior surprinzător de luminos... O explozie de lumină naturală lasă să strălucească această casă de o frumuseţe aparte din Surrey, Marea Britanie. Una dintre primele îmbunătățiri pe c...
Cabana de vis in fiordurile norvegiene Cine nu si-ar dori sa petreaca macar o data-n viata o vacanta in tinuturile scandinave unde apele Marii Nordului au taiat muntii in sute de fiorduri? ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *